Cine-mi vorbeşte?

...cu cine stau şi parcă vorbesc

atunci când vorbele-mi şoptesc,

că sunt aici de mii de ani de dor,

că sunt şi voi mai fi iar în decor,

poate nu e o-ntrebare bună,

poate nici un răspuns nu răsună,

poate nu ştii cine sunt,

poate nu ştiu cine eşti,

poate nu ştim cine suntem,

poate nu ştim ce vrem.....

şi totuşi cineva-mi şopteşte

aceste cuvinte scrise,

cineva din interior îmi vorbeşte,

dar cine este, cine locuieşte în mine? 

eu locuiesc aici, pe-acest pământ,

cu trupul meu, istovit, arzând,

dar nu el îmi vorbeşte,

cine oare îmi şopteşte?

cine să fie cel care îmi povesteşte

despre totul şi nimicul din poveste,

cine-mi spune cum şi când am apărut,

 de ce, pentru ce am răsărit?

raspunsul este în sufletul nostru,

eternul, unicul suflet, al vostru,

este al meu, al tău, al lui,

al lor, al ei, al tuturor,

sau este unul, unic, singur şi atât,

pe care toate le ştie,totul şi nimic...

Bucuria de-a trăi :)

Am trezit în mine iar

bucuria dată-n dar,

bucuria de-a trăi

şi de a putea zâmbi....

dar de unde-atâta bucurie?

de unde oare să-nvie?

de unde pacea din sufleţelul nostru,

de unde liniştea din cuibuşorul nostru?

scriu doar versuri, de bucurie

că incă mai pot scrie.....

şi totuşi, de unde atâta putere de-a zâmbi

când în jurul tău doar te poţi uimi?

de unde bucuria de-a păşi,

pe lanul copilăriei, a zâmbi,

pe pământul tinereţii a te bucura

de viaţa ta.........

şi poate chiar ne întrebăm

de unde-atâta putere avem....

poate chiar în sufleţelul nostru,

acolo e tot, ascuns, în trupul nostru....

sufletul duce totul cu sine,

ne poartă secretele din vechime,

noi nu ştim, căci dac-am şti,

bucuroşi am fi zi de zi :)

Cine sunt sau cine eşti?

sunt visul pe care l-ai aşteptat,

sunt talentul ce l-ai descifrat...

sunt mireasma ce te poartă în zare,

sunt puterea care îţi dă alinare...

sunt cugetul pe care l-ai omis,

sunt fulgerul pe care l-ai prins...

sunt visul unei nopţi pe care ţi-o doreşti,

sunt alintatul din poveşti...

sunt, exist şi supravieţuiesc,

ghiceşte cine sunt,

dacă exist

şi dacă mai supra-vieţuiesc...

sunt oare sufletul din tine,

sunt oare inima care-ţi bate,

sunt oare trupul pe care-l cari mereu,

sunt oare eu, tu, noi sau el?

cine sunt, cine mai este,

totuşi cineva povesteşte,

cine este cel care vorbeşte,

cine sunt, eu cel care te priveşte?

spune, nu mai sta,

spune cine e în faţa ta!

Ce intenţionez?

Cu ce-aş putea începe "viaţa" acestui blog

când nimeni nu te vede, eşti ca în bârlog?

şi totuşi nu vreau să fiu văzută

decât percepută,

să pot să-nvăţ pe cineva

cum să înveţe viaţa...

nu spun că eu aş şti cum să trăiesc

căci eu doar pur şi simplu trăiesc...

trăiesc acest moment, acum când tastez,

trăiesc acum, când vă povestesc

ce gândeşte mintea mea,

ce este în inima mea....

poate unii se plictisesc când citesc,

să mă ierte aceia pe care îi dezamăgesc...

nici eu nu ştiu ce intenţionez.....

dar ştie cineva ceva cu siguranţă,

are dovezi, are chitanţă(pentru orice)?

ştie cineva cu certitudine ce e în inima sa

încât să poată totul demonstra?

eu una nu cred, eu nu vă pot arăta

ce e în inima mea

căci doar inima ştie,doar ea........................

                                               

Dor de viaţă

Dor de viaţă

m-am trezit, iar în viaţă,

cu un mare chef de viaţă,

se făcea că e lumină

în camera mea sublimă…

se făcea că e răcoare

şi se împleteau covoare,

poate era o-ntâmplare

să auzi cocori în mare…

şi se făcea că-i bucurie,

s-a deschis la prăvălie,

a-nceput iar recolta pe câmp

să se strângă cu drag gând…

şi se făcea că este după-amiază,

iar lumea mergea iar la piaţă,

iar zumzetul de albine

s-a strecurat printre flori pline…

şi viaţa este în continuă schimbare,

iar totul trăieşte, se defineşte,

toate vechi şi toate noi,

poate ne trezim şi noi…

A fi singur...

A fi singur...

a fi singur în astă lume

nu-nseamnă a nu avea pe cineva lângă tine,

ci doar a fi tu si sufletul tău

pe-acest tărâm atât de trecător…

doar a fi şi a trăi

tu şi spiritul tău de a zâmbi…

a te simţi singur câteodată

este cel mai dureros sentiment deodată,

căci te cuprinde o nimicnicie de neajuns

şi simţi că eşti de necuprins…

şi nu mai vezi în gândul tău

frumuseţea prezentă mereu…

a gândi că există singurătate

este ca şi cum toate

au dispărut de pe acest pământ

şi a rămas doar un gând,

gândul tău si sufletul din tine

sunt ele singurele îngrămădite…

este ca şi cum nimicul s-ar instala

şi aţi rămâne doar tu şi divinitatea…

dar a fi singur nu înseamnă

decât tu si sufletul din tine,

corpul,spiritul şi inima ta

toate-s divinitatea din viaţa ta…

deci nu mai fi trist, drag omule de pe-acest pământ

căci toate-s date pentru tine, în gând…….